|
M-am născut în orașul Brăila la 26.02.1932, unde mi-am petrecut copilăria
împreună cu cei doi frați. În acele timpuri mamele erau casnice, așa că, zilnic,
împreună cu două mătuși, verișoare și verișori mergeam la Lacul Sărat. Acolo
petreceam 5-6 ore, timp în care ne simțeam foarte bine, dar mamele ne obligau să
ne ungem cu nămol. O amintire mai puțin plăcută este și aceea că, zilnic trebuia
să luăm o lingură de untură de pește. Această fotografie a fost făcută la
vârsta de 18 ani. Amintirea care mă leagă de ea este aceea că a fost expusă,
fără știrea mea, în vitrina studioului Foto din centrul Brăilei. Acest lucru
l-am aflat de la o prietenă de-a mea și am fost foarte surprinsă. Poza de familie este făcută în anul 1944. Alături
de părinții și frații mei se află fina cu fiica ei. Această poză a fost făcută
la dorința finului nostru care pe vremea aceea era concentrat în război și ne
ducea dorul. M-am căsătorit la 25 mai 1952 și am avut
doi copii: Dorian și Camelia. Soțul fiind militar de carieră am fost nevoiți să
ne mutăm frecvent în diverse orașe: București, Galați, Brăila, Sinaia,
Constanța, Tîrgoviște, Ploiești, Cluj. Dintotdeauna mi-a plăcut foarte mult
dansul. De câte ori am avut ocazia am dansat cu mare plăcere. Chiar și acum când
aud muzică îmi vine să dansez. În orașul Cluj locuiesc din 1970. Aici m-am simțit
bine de la început, orașul fiind deosebit de toate celelalte în ce privește
curățenia și liniștea. Într-o zi am ieșit împreună cu vecinii mei la pădure, în Făget. Surprinzător a fost pentru mine
obiceiul ardelenilor de a frige slănină. Pentru mine era un lucru neobișnuit, am
crezut că nu voi putea mânca, dar gustând mi s-a părut cea mai delicioasă
mâncare la care râvnesc ori de câte ori merg în excursie. În Cluj am trăit bucurii dar tristețea a apărut la
27 iunie 1984, când mi-a decedat soțul, însă bunul Dumnezeu m-a compensat în 20
iulie 1984 când fiica mea l-a înlocuit pe soțul meu Ilie cu nepoțelul meu
Călin-Ilie, de care mă leagă amintiri deosebit de frumoase.
Ani în șir, în perioada pregătiri sărbătorilor aveam impresia că soțul meu va
apare la ușă și va fi fericit că l-am așteptat. La Centrul de Zi, unde-mi
desfășor activitatea de caritate, mă simt ca într-o familie. Zilnic încerc să nu
mă simt singură și să mă consider o norocoasă pentru că sănătatea îmi este
bună.
M.B.
|
M-am născut în București în data de 13 martie
1926. Am locuit acolo 25 de ani după care am venit în Cluj, fiind repartizată cu
locul de muncă. Am lucrat la telegrafie.
În Cluj existau atunci puține autobuze care se
retrăgeau la ora 9 seara. Din această cauză trebuia să mă grăbesc întotdeauna să
prind ultimul autobuz, în special când veneam cu trenul din altă localitate.
Orașul Cluj se întindea până la Fabrica de Bere Ursus. Cartierul Mănăștur de
acum era atunci un sat, iar pe terenul pe care se află actualmente Fundația
pentru Îngrijirea Vârstnicului era atunci teren arabil. În anii 1970 a început
construirea primelor blocuri în Mănăștur. Pe atunci oamenii erau mai prietenoși,
se ajutau mai mult, atmosfera era foarte calmă și liniștită.
Mergeam de multe ori la teatru și la operă.
Mi-aduc aminte de vremea în care Nicolae Herlea, marele cântăreț de operă era
solistul Operei Române din Cluj-Napoca. Mi-a plăcut mult piesa Voievodul
țiganilor.
D-na.
A.M.
|
|