M-am născut în orașul Brăila la 26.02.1932, unde mi-am petrecut copilăria împreună cu cei doi frați. În acele timpuri mamele erau casnice, așa că, zilnic, împreună cu două mătuși, verișoare și verișori mergeam la Lacul Sărat. Acolo petreceam 5-6 ore, timp în care ne simțeam foarte bine, dar mamele ne obligau să ne ungem cu nămol. O amintire mai puțin plăcută este și aceea că, zilnic trebuia să luăm o lingură de untură de pește.
Această fotografie a fost făcută la vârsta de 18 ani. Amintirea care mă leagă de ea este aceea că a fost expusă, fără știrea mea, în vitrina studioului Foto din centrul Brăilei. Acest lucru l-am aflat de la o prietenă de-a mea și am fost foarte surprinsă.
Poza de familie este făcută în anul 1944. Alături de părinții și frații mei se află fina cu fiica ei. Această poză a fost făcută la dorința finului nostru care pe vremea aceea era concentrat în război și ne ducea dorul.
M-am căsătorit la 25 mai 1952 și am avut doi copii: Dorian și Camelia. Soțul fiind militar de carieră am fost nevoiți să ne mutăm frecvent în diverse orașe: București, Galați, Brăila, Sinaia, Constanța, Tîrgoviște, Ploiești, Cluj. Dintotdeauna mi-a plăcut foarte mult dansul. De câte ori am avut ocazia am dansat cu mare plăcere. Chiar și acum când aud muzică îmi vine să dansez.
În orașul Cluj locuiesc din 1970. Aici m-am simțit bine de la început, orașul fiind deosebit de toate celelalte în ce privește curățenia și liniștea. Într-o zi am ieșit împreună cu vecinii mei la pădure, în Făget. Surprinzător a fost pentru mine obiceiul ardelenilor de a frige slănină. Pentru mine era un lucru neobișnuit, am crezut că nu voi putea mânca, dar gustând mi s-a părut cea mai delicioasă mâncare la care râvnesc ori de câte ori merg în excursie.
În Cluj am trăit bucurii dar tristețea a apărut la 27 iunie 1984, când mi-a decedat soțul, însă bunul Dumnezeu m-a compensat în 20 iulie 1984 când fiica mea l-a înlocuit pe soțul meu Ilie cu nepoțelul meu Călin-Ilie, de care mă leagă amintiri deosebit de frumoase. Ani în șir, în perioada pregătiri sărbătorilor aveam impresia că soțul meu va apare la ușă și va fi fericit că l-am așteptat. La Centrul de Zi, unde-mi desfășor activitatea de caritate, mă simt ca într-o familie. Zilnic încerc să nu mă simt singură și să mă consider o norocoasă pentru că sănătatea îmi este bună.

M.B.

M-am născut în București în data de 13 martie 1926. Am locuit acolo 25 de ani după care am venit în Cluj, fiind repartizată cu locul de muncă. Am lucrat la telegrafie.

În Cluj existau atunci puține autobuze care se retrăgeau la ora 9 seara. Din această cauză trebuia să mă grăbesc întotdeauna să prind ultimul autobuz, în special când veneam cu trenul din altă localitate. Orașul Cluj se întindea până la Fabrica de Bere Ursus. Cartierul Mănăștur de acum era atunci un sat, iar pe terenul pe care se află actualmente Fundația pentru Îngrijirea Vârstnicului era atunci teren arabil. În anii 1970 a început construirea primelor blocuri în Mănăștur. Pe atunci oamenii erau mai prietenoși, se ajutau mai mult, atmosfera era foarte calmă și liniștită.

Mergeam de multe ori la teatru și la operă. Mi-aduc aminte de vremea în care Nicolae Herlea, marele cântăreț de operă era solistul Operei Române din Cluj-Napoca. Mi-a plăcut mult piesa “Voievodul țiganilor”.

D-na. A.M.