Din 1952 am cântat în corul fabricii Clujana până în 1966, timp de 14 ani, acea perioada a fost una din cele mai frumoase din viața mea. Salariul meu era 280-300 de lei, acesta era un salariu bun.

Îmi plăcea Clujul pe vremea aceea foarte mult, era curat și existau puține automobile în oraș. Tatăl meu avea un automobil și un taxi, eram o familie cu o stare materială bună. În această fotografie apare soțul meu, care cânta în orchestra Filarmonicii din Cluj-Napoca.

D-na S.M.

M-am născut în satul Teocul de Sus, comuna Cornești, județul Cluj. Casa mea era la 2 km de Muntele sau Dealul Bobâlna. Dealul Bobâlna mai are un frate chiar în spatele casei mele, numit Cherengut. De aici oamenii foloseau piatra și lemnul pentru construcții.

În 1957, când eu aveam 13 ani, Dealul Bobâlna a fost “împodobit” cu o statuie. A fost o sărbătoare deosebită, din întreaga regiune Cluj au venit aproximativ 80 de autobuze și 50 de automobile, de care îmi amintesc doar că erau colorate. Eu stăteam cu alți copii la geam și număram mașinile. Festivitatea a fost precedată de o paradă militară. Pe Bobâlna există un platou, acolo armata îl aștepta pe ministrul Emil Botnăraș. El a apărut îmbrăcat în costum militar cu căciulă brumărie. Era un lucru deosebit să particip la această sărbătoare pentru că niciodată nu mai văzusem așa ceva. S-a desfășurat în continuare o serbare deosebită cu dansuri și cântece populare. Pentru noi copiii, parcă eram în rai, credeam că în cer îngerii dansează. Noi eram desculți, mergeam prin praf dar acestea erau lucruri mărunte în comparație cu fanfara care cânta. În jurul muntelui exista o pădure de stejar frumoasă, numită Dumbrava, care unește cele două dealuri. În partea de nord exista un izvor de apă limpede, rece și bună la care tineretul mergea să se răcorească și să bea apă. În parte de nord-est a dealului exista din timpuri îndepărtate o grotă mare, în care intră 60-70 de oameni. Acolo sunt inscripții în piatră datând de la răscoala din 1437. Noi, copiii ne închipuiam că acolo trăiau haiduci.

În jurul acestui munte am păscut oile, turmă cu 300 de oi, în satul Osorhei si satul Buduș. În 1959 am părăsit satul și am luat drumul orașului.

D-l. C.F.