În îngrijirea personalului vârstnic, discutiile informale care implică reminiscente sunt o modalitate pozitivă de interactiune între persoane.

Activitătile formale de stimulare a reminiscentelor trebuie să furnizeze contextul pentru implicarea vârstnicului in activităti creative care trebuiesc planificate, organizate, monitorizate si evaluate.

Din punct de vedere al personalului de îngrijire, reminiscenta este o modalitate majoră de apreciere a individualitătii persoanei îngrijite, reamintindu-le că sunt persoane reale, cu un lung trecut personal, profesional si social. Personalul de îngrijire, atât cel formal, cât si cel informal, specifică cât de mult i-au ajutat reminiscentele să relationeze cu persoana pe care o îngrijesc. După etapa de instruire, îngrijitorii au învătat să trateze persoana ca pe o individualitate care a trecut prin multe experiente de viată si nu ca pe cineva care doar are nevoie de a fi ingrijită datorită deficientelor. Ca îngrijitor nu mai este posibil să gândesti în termeni de “ doamna pe care o duc la toaleta din două în două ore”, căci acum îngrijitorul stie amănunte din viata ei.

În plus, îngrijitorii isi dezvoltă abilitătile de comunicare, de relationare socială, de stimulare a pacientilor si de antrenare a acestora în diverse activităti instrumentale. Toate acestea, dublate de o multime de idei creative care să stimuleze amintirile, se constituie într-o veritabilă sursă de satisfactii in muncă.

Utilizând reminiscentele ca pe niste activităti formale, personalul de îngrijire are oportunitatea de a utiliza timpul bolnavilor într-un mod stimulativ si, deci, eficient.

Îngrijitorii formali ori informali trebuie să stie că activitatile de stimulare a reminiscentelor sunt o parte din cadrul multor altor activităti pe care vârstnicii le pot alege sau nu ca să-si ocupe timpul. Oricum, opinia vârstnicilor despre ceea ce doresc sau nu să faca, ori activitatea în care doresc să se implice, trebuie intotdeauna respectată.

Există multe argumente în favoarea utilizării reminiscentelor pentru persoane vârstnice care depind de îngrijirea altor persoane ce trebuie să le structureze timpul si să-i antreneze în diverse activităti. Unele din aceste argumente sunt utile si pentru vârstnicii independenti.

Unul din principalele argumente este faptul că rememorarea trecutului crează oportunitatea ingrijitorului de a participa pasiv la acest trecut.

Atat vârstnicii institutionalizati, cât si cei care nu mai pot iesi din casă sau care nu mai au asa multi prieteni ori vizitatori, probabil că nu mai au sansa de a povesti spontan trecutul, decât dacă ingrijitorul formal sau informal crează oportunităti speciale în acest sens. Conversatiile privind viata trecută, precum si activitătile de reminiscente în grupuri organizate, asigură climatul propice pentru vârstnici de a fi incurajati si stimulati să-si amintească si impărtăsească istoria personală.

Reminiscenta este un mod important de a sti cine suntem. Se sugerează că intelegerea si cunoasterea istoriei personale si a rădăcinilor stau la baza identitătii si încrederii fiecărei persoane în fortele proprii. Este important să sustinem si să incurajăm persoanele în a-si aminti cine au fost, chiar dacă au dificultăti de reactualizare datorate deteriorării mentale, întrucât acest lucru îi ajută să-si păstreze individualitatea.

O altă justificare pentru reminiscente este aceea că, pentru persoanele care în prezent nu sunt foarte active, trecutul poate fi un subiect valoros de conversatie si, de aceea, poate să-i antreneze în activităti sociale cu alte persoane, indiferent de vârstă. Unul dintre punctele forte ale reminiscentei este că ele pot fi utilizate într-o multitudine de activităti plăcute, de la muzică, pictura, dans, teatru, până la activităti practice precum gătit, grădinărit, crosetat,care stimulează si pot fi stimulate de amintiri. Aceste activităti desfăsurate în comun se pot face cu generatii sau grupuri sociale diferite, care pot avea în comun activităti de stimulare a reminiscentelor.

In mod real, reminiscentele crează oportunităti de implicare activă pentru persoanele care au deficite si a căror viată prezentă poate fi caracterizată de scăderi sau declin al capacitătilor psiho-fizice. Memoria de lungă durată cu care operează se păstrează mai mult timp, chiar si după ce apare declinul altor capacităti mentale. Activitătile de reminiscentă au, aproape întotdeauna, success pentru că utilizează abilitătile restante, astfel încat, persoanele implicate au sentimentul că au participat activ la sedintele de grup si, deci, sunt valorizate.

Întotdeauna reminiscentele stimulează acele capacităti individuale în care persoana a activat si, deci, la un moment dat al vietii, a fost expert. Vârstnicii decid singuri dacă să ne împărtăsească sau nu din experianta lor, însă, de obicei, când le arătăm că suntem interesati de ceea ce ne spun, ei trăiesc o mare satisfactie si multumire că sunt ascultati si că se pot lăuda cu ce au fost o dată. Pentru marea majoritate a persoanelor vârstnice, aceasta este o ocazie rară într-o societate în care acestă grupă de vârstă este marginalizată si în care se promovează, în general, imagini negative privind îmbatrânirea.

Pe langă aceste beneficii, mai putem mentiona satisfactia si plăcerea manifestate de majoritatea vârstnicilor implicati în activităti de reminiscente, ceea ce justifică si intăreste eforturile de a acorda timp si atentie specială acestui tip de îngrijire.